Rezolvabilă prin vânzarea afacerii

Cea mai mare greșeală ce o pot face 2-3 prieteni după un pahar de vin și câteva vise de mărire prin realizarea unei idei de afaceri este să-și facă o firmă a doua zi în care fiecare din ei să aibă părți egale.
De ce e cea mai mare greșeală?
Pentru că e compusă din cel puțin 2 greșeli mari:

  • după cum spune Daniel Ariely în “Predictably Irrational”:

„Trăim simultan în 2 lumi diferite – una unde predomină regulile sociale și alta unde regulile pieței fac legea. Regulile sociale includ cererile prietenești pe care oamenii și le fac unii altora. Normele sociale sunt în natura noastră socială și în nevoia noastră de comunitate. Reciprocitatea nu e cerută în mod imediat. În a doua lume, cea guvernată de regulile de piață, e totul diferit. Schimburile sunt pe muchie de cuțit: salariile, prețurile, chiriile, dobânzile, costurile și beneficiile. Astfel de relații create de piață implică beneficii comparate și plăți imediate.
Atunci când păstrăm regulile sociale și cele de piață separate, viața noastră decurge foarte bine. Când cele două se ciocnesc, problemele apar.”
Pe scurt, prietenia se va ciocni cu interesul material și e doar o problemă de timp până când vor apărea certurile între asociați. O perioadă acestea vor fi mai „după perdea” – mai ales la început, în „luna de miere”. Se vor ajunge la compromisuri și firma va putea continua în aceeași formulă.
Doar că o soluție de compromis e o soluție medie, ce va duce la crearea unei firme medii. Ori ideea inițială era în mod sigur mai mult decât atât.
  • fiecare din asociați au cote egale în firma lor. Adică 50-50% în cazul a doi prieteni sau circa 33% în cazul a 3 asociați.

În acest caz, cine va avea ultimul cuvânt? Cine va decide în problemele importante ale afacerii? Cine va suporta consecințele deciziilor? Care din cei doi asociați și prieteni ar ceda chiar și 1% în favoarea celuilalt?
E foarte greu de corectat acestă greșeală mai târziu. Mai ales dacă afacerea începe să dea roade. Oricare din cei doi va simți că cedează întreaga afacere celuilalt atunci când ar ceda chiar și 1% din partea sa.
De unde știu toate acestea? Oare am făcut și eu aceste greșeli?
Desigur. În mod repetat. Astfel, toate micile mele afaceri începute astfel au eșuat. Și asta în ciuda faptului că majoritatea asociaților mei erau oameni minunați, persoane cu care te înțelegeai ușor, fiindu-mi prieteni sau doar cunoscuți. Nu încerc a mă disculpa deoarece vina a fost numai a mea. Dar m-am uitat puțin și în jurul meu: cele mai multe asocieri de care știu s-au terminat la fel. O singură excepție: firma nașului meu și a unui prieten de-a lui din copilărie. Ei care se descurcă foarte bine în acestă formulă. Bravo lor!

Ce e de făcut în această situație?

După cum am mai spus, cel mai simplu e ca una dintre părți, dacă sunt doar 2 asociați, să-i cedeze celeilalte părți chiar și o parte socială. (Pașii în vânzarea unei afacerii îi găsești aici, pe un alt site al nostru) Dar e mult mai simplu de spus decât de făcut.
O altă cale ar fi ca unul din asociați să-i vândă celuilalt asociat întreaga sa parte din afacere. Dacă unul din asociați are acces la banii necesari iar celălalt are o mare nevoie de acei bani, problema e ca și rezolvată.
O a treia cale ar fi să vândă amândoi afacerea și pe urmă să o ia pe căi diferite – cel puțin când e vorba de afaceri. Câteodată aceasta e cea mai bună soluție.
Iată o poveste „aproape adevărată” în acest sens:
Acum câteva luni am discutat cu un întreprinzător mai învârstă despre posibilitățile lui de a ieși din afacerea sa. În timpul discuției mi-a spus că a fost directorul general al acelei afaceri încă de pe vremea comuniștilor. A tot sperat să cumpere afacerea atunci când aceasta s-ar fi privatizat.
A avut chiar o înțelegere până la nivel de prim-ministru, după cum mi-a spus. Dar între timp guvernul s-a schimbat, fără a se fi realizat privatizarea. Cu noul guvern a fost mult mai greu. A avut nevoie de o persoană din firma sa ca și paravan. A ales să se asocieze cu merceologul său în proporție de 50-50% și au preluat afacerea de la Stat.
O vreme a mers totul bine. Merceologul (acum asociatul) a ieșit din afacere, păstrându-și cele 50 de procente din ea. De ce a ieșit? Pentru a face alte afaceri sale și să intre în politică. Încă mai poartă o fărâmă de respect pentru fostul său șef și asociat. Însă acesta are o vârstă și vrea să iasă din afacerea lui, lăsând-o fiului său. Pentru început, l-a lăsat să se implice activ în afacere. În scurt timp au început o serie de certuri între asociat și fiul său pe care bătrânul întreprinzător le-a mai putut încă media. Însă e sigur de faptul că dacă el va ieși din afacere, aceasta ar putea chiar falimenta în timp datorită neînțelegerilor dintre fiul său și asociatul său. Ca urmare, a căutat o soluție.
I-a propus asociatului său să-i cumpere parte sa. N-a fost de acord deoarece acum câștigă niște bani foarte frumoși din această afacere, bani pentru care nu trebuie să facă aproape nimic. Următoarea ofertă a fost să-i cumpere el partea asociatului său. Nici așa n-a fost bine deoarece acum e „slujbaș la Stat” și i-ar fi extrem de dificil să justifice banii cu care i-a cumpărat partea fostul său șef. În plus, asociatul e o fire extrem de schimbătoare – cel puțin așa mi-a spus întreprinzătorul iar cu asociatul său n-am avut încă ocazia să discut.
Bătrânul întreprinzător m-a chemat de fapt să discutăm despre costurile demarării vânzării, precum și al celorlalte costuri pe care o vânzare le-ar implica, fiind sigur de faptul că asociatul său va fi de acord într-un final să semneze actele de vânzare, atunci când va veni vremea să o facă. I-ar fi convenit orice variantă de preluare, de orice fel de investitor: strategic sau financiar.
Ca să închei povestea: n-a ieșit nimic atunci. Cred că e doar o amânare. Probabil lui i s-au părut cheltuielile mult prea mari pentru o încercare. Nici mie nu-mi surâdea ideea de a lucra 7-8 luni degeaba – adică pe acoperirea cheltuielilor implicate și cu o șansă înjumătățită de a-mi primi onorariul de succes. Dar eram dispus totuși să o fac.
De atunci mereu îmi vine în minte următoarea întrebare: „Ce se va întâmpla dacă bătrânul întreprinzător nu se va mai putea implica de mâine în afacerea sa?” Iar următoarea întrebare apare în mod firesc: „Care vor fi costurile reale ale amânării vânzării?” Mai exact, care sunt costurile reale ale amânării încercării vânzării afacerii?
Dacă ești în situația de mai sus, hai să discutăm despre asta și despre posibilitățile tale. Mă poți contacta la 0745006277.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s