Afaceri mari în România

Am încercat ceva nou, curajos săptămânile acestea. Cel puțin pentru mine.

Am contactat afaceri mari, bune sau chiar foarte bune din Bihor și județele vecine, preponderent producție, a căror cifră de afaceri era minim 40 milioane lei, minim 1000 lei profit (am dorit să fie pe plus) și erau în proprietatea întreprinzătorilor de cetățenie română în proporție de minim 50%.

Recunosc, am avut inițial unele emoții în legătură cu modul în care va fi privită inițiativa mea. De cele mai multe ori am fost plăcut surprins. Discuțiile cu o parte din acești întreprinzători au fost relativ scurte și „la obiect”. E normal. Așa că voi fi la fel de scurt în descrierea impresiilor avute cu aceștia.

Ce au apreciat întreprinzătorii:

  • Abordarea mea: directă, clară, tradițională printr-o scrisoare clasică
  • Încrederea în forțele proprii că le voi putea vinde afacerea
  • Cele câteva întrebări pe care le-am adresat: cu toții am avut de învățat.

Ce vor face întreprinzătorii cu care am discutat în continuare:

  • Marea lor majoritate nici nu se gândesc vreodată să-și vândă afacerea. Au sacrificat mult prea multe pentru ea, e mult prea importantă pentru ei. Eventual se gândesc să o lase moștenire, deși nu în toate cazurile au cui
  • Deși au preciat încrederea în forțele proprii, ei n-au avut aceeași încredere în mine. N-au spus-o clar, dar așa am simțit. Mai mult chiar: dacă își vor vinde vreodată afacerea vor apela la o firmă mare, din exterior. Listarea la Bursă nu prea i-a tentat. Unul singur a spus că va apela la rețeaua sa de cunoștințe atunci când va dori să o vândă.

N-am insistat pe vânzare deoarece știu că dacă întreprinzătorul nu e 100% convins să o vândă și totuși o va face, vor exista șanse mari ca firma sa să se transforme din una bună sau foarte bună, în una falimentară.

Dar îmi „stătea pe limbă” să apăr clauza firmei mele mici de M&A în raport cu cele mari. Am mai scris despre asta în articolul „Firme Mici M&A sau Firme Mari – Ce firmă de M&A să-mi aleg atunci când îmi vând afacerea”. N-am făcut-o. Le-am mulțumit doar pentru feedback.

Și, deși niciunul nu a fost interesat de vânzarea afacerii sale (sau cel puțin nu prin mine), majoritatea s-au arătat interesați și au dorit să păstrăm legătura. Adică să le trimit din când în când câte o idee ce să-i ajute la pregătirea afacerii lor pentru vânzare, atunci când, eventual, va sosi momentul. Mă bucur pentru asta. Simt că n-a fost în zadar.

Așa că voi continua inițiativa.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s